luni, 14 octombrie 2013

ZEN în curtea școlii!


Primii copii ai Școlii 31 din cartierul Tei, un grup de fete dintr-a VII-a, au venit înainte ca ceasul să arate ora 10.00, oră stabilită de organizatorii ZEN pentru începerea activităților. Sâmbătă dimineață, frig, pe deasupra și școală, dar fetele erau vesele și aranjate, pentru că părea prilej de chicoteală, iar ele nu se mai întâlniseră de o grămadă de ore dintre ziua precedentă și asta. La 10 și un pic smulgeau buruienile părculețului din curtea școlii cu un băiat și o fată de la Asociația Peisagiștilor din România și lucrul ăsta le făcea să fie, în continuare, vesele.




În timpul acesta, cutia misterios-albastră care livrează oamenilor zâmbete și mesaje de iubire, își monta ultimele perdeluțe roșii de la intrare. Fără să știe ce e cu conceptul Delivering Life, câțiva copii se înghesuiau în față, stabilind cu voce tare grupurile de câte trei (pentru că nu puteau intra mai mult de trei odată). Primii au intrat aproape buluc, chinuiți de așteptarea celor cinci minute, iar cele două fete de la organizare n-au mai apucat să le spună instrucțiunile. S-au descurcat singuri și au ieșit altfel de cum au intrat. Dar s-au codit să lase un mesaj, pentru că erau băieți și parcă lucrurile astea sunt de fete. Fetele, în schimb, au desenat inimioare, floricele, au scris mesaje cu “œte iubesc!” și ”mulțumesc!” și au intrat de cel puțin trei ori fiecare. Au mai intrat, curioși și aproape sfioși, domnul director, câteva doamne profesoare, părinți veniți acolo cu copiii, o doamnă micuță și vioaie, de 85 de ani, de la o asociație a locuitorilor din cartierul Tei. Cutia a funcționat.  
                                   

Pe la 12.00, curtea școlii părea un atelier. Se măsurau și se tăiau lemnele, bormașina se auzea în răstimpuri, băncuțe și obiecte încă neidentificate prindeau formă. Responsabili: studioBASAR și Cutia cu Scule. 



Într-o zonă mai retrasă, jocuri și improvizație teatrală cu Vișinel, Cătălina și un grup compact de copii.  




Pizza i-a reunit pe toți la masa lungă, așezată în mijlocul curții, care urma să fie ocupată mai târziu de grupul de scratch art al lui Vivi. Pizza din Tei, din cartier, și tot așa se numește și pizzeria. Cu ingrediente de care habar nu ai fi avut că pot fi puse într-o pizza; până și pizza vegetarienilor părea atât de apetisantă pentru toți ceilalți.

Partea a doua a zilei a continuat activitățile începute de dimineață și a adus două noi: pictarea căsuței din curtea școlii, cu Măriuca de la Komunitas, și atelierul de percuție cu Jean Baptiste Manitou de la Humains Profiles. Cu spray-urile decorative în mână și măștile de protecție deja puse, copiii s-au organizat într-un șir lung, fiecare așteptându-și rândul la fluturașul care urma să îi revină. Schița Măriucăi avea fluturi simpli, roșii, verzi, galbeni și negri. Fluturii copiilor au fost în toate aceste culori amestecate între ele, accesorizate, în plus, cu buline, dungi și contururi. Poate nu au fost ca la Facultatea de Arte, dar au fost mai frumoși, pentru că au fost creația lor.  




Ora 17.00 și atelierul de percuție. În timpul acesta se vopsesc băncuțele construite în curte și se plantează ultimii arbuști. Ritmuri tribale în jurul unui foc improvizat din câteva bețe și un obiect roșu, oval, așezat deasupra. Covorașe în culori vii pentru participanții așezați. Jean Baptiste e vesel, expresiv, răbdător și nu vorbește stâlcit românește, ci cât se poate de inteligibil.  
Finalul zilei este în sunet de tobe și castaniete. Copiii au uitat că sărbătoresc o zi a educației, pentru că ziua aceasta nu a semănat deloc cu cele de la școală, chiar dacă ei au învățat o grămadă de lucruri.  

Zilele Educației Non-formale este un eveniment inițiat de programul Tineret în Acțiune, iar activitățile de plantare și construire au fost finanțate prin proiectul „Omul înverzește locul” implementat de Asociația Salvați Dunărea și Delta și susținut de Dorna. De asemenea pentru Asociația Komunitas a însemnat lansarea proiectului „In the STREET_ART” care are loc săptămâna aceasta în curtea Școlii numărul 31 din cartierul Tei, proiect realizat cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național, aria Intervenție Culturală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu