Evenimente

Paint Party

Când asfaltul solid de sub picioare se transformă în crater și zidul întreg al clădirii din față pare dărâmat, este mai mult decât posibil să ai în față o formă de artă stradală: pictura 3D. Iar cu un street art 3D de mari dimensiuni pe un perete, sâmbătă, 19 octombrie, școala va arăta că poate fi și cool, iar educația nonformală îi va învăța pe copii și pe toți cei care vor trece pe acolo că graffiti-ul nu e vandalism atunci când rolul lui este să înfrumusețeze spațiul public.

Și astfel, în același loc și pentru a doua oară luna aceasta, Asociația Komunitas va organiza un alt eveniment la Școala 31 din Cartierul Tei (Bulevardul Lacul Tei nr. 116), începând cu ora 11.00. Proiectul In the STREET_ART va fi realizat cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național și este adresat tuturor categoriilor de vârstă, ideea de la care a plecat fiind aceea de dezvoltare comunitară. S-a pus totodată în discuție reconsiderarea artei stradale, al cărei rol este atât cel de îmbunătățire a spațiului public mai puțin prietenos, cât și de a servi drept pretext pentru interacțiunea umană.
Și tot sâmbătă, 
împreună cu studioBASAR și Cutia cu Scule, continuă munca la băncuțele construite pentru curtea școlii, iar cei de la Asociația Peisagiștilor din România vor veni cu alte idei pentru zona verde. Cutia albastră și misterioasă de la Delivering Life va fi tot acolo si iar vom avea ateliere de street art. La pauza de masă ne-a rămas alături pizzeria din cartier care livrează în tot Bucureștiul, Pizza din Tei.

Pentru ca pictura de mari dimensiuni să fie gata pe 19 octombrie, la ea va lucra timp de o săptămână un cunoscut artist timișorean, Jones (Flaviu Rouă), ajutat de entuziaști voluntari. Este prima lucrare de acest gen dintr-o școală din București, gândită totodată să aibă și un caracter permanent.
 


Mai multe informații găsiți la pagina de facebook a eventului.






ZEN


Hai să petrecem "ZEN în curtea școlii"! Pe data de 12 octombrie, în cadrul Zilelor Educației Non-formale, Asociația Komunitas împreună cu alte 11 asociații, va planta, va construi și va organiza nenumarate ateliere și multe surpize în curtea Școlii numărul 31 din cartierul Tei. Evenimentul va marca lansarea proiectului de artă urbană "In the STREET_ART", așa că vă așteptăm cu mic și mare să dăm culoare unui nou inceput. Activitățile de construire și plantare vor fi finanțate de Asociația Salvați Dunărea și Delta prin proiectul "Omul înverzește locul" și este suținut de Dorna.


Mai multe informații găsiți la pagina de facebook a eventului.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu